Urban Serv îşi face „pază financiară” internă

 

Societatea Urban Serv va avea în structură şi un compartiment de audit public intern după ce proiectul de hotărâre iniţiat în acest sens a fost adoptat prin votul consilierilor locali în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 30 noiembrie 2011.
Practic, prin această hotărâre de CL s-a acordat avizul de înfiinţare a compartimentului mai sus menţionat, în acest sens Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul Urban Serv va institui cadrul organizatoric şi funcţional desfăşurării activităţii de audit public intern. Solicitarea pentru înfiinţarea „pazei financiare” interne a fost înaintată Consiliului Local de către conducerea societăţii de salubrizare printr-o adresă, măsura fiind impusă de Camera de Conturi printr-un audit efectuat la această societate. Sarcinile specifice acestei structuri nu au putut fi duse la îndeplinire de către compartimentul de audit din cadrul aparatului de specialitate din cauza numărului mic de angajaţi, adică 2, insuficienţi pentru auditarea tuturor societăţilor aflate în subordinea CL. (G.E.)