Câştigarea concursului de manager la Institutul de Psihiatrie Socola îl sileşte pe Gabriel Oprişanu să renunţe la calitatea de consilier judeţean pe care abia a dobândit-o luna trecută.
Medicul ar fi incompatibil, iar locul său va fi luat de un alt medic, veterinar, din satul Străteni, comuna Lozna. Laurenţiu Burlacu este primul supleant, el ocupând locul 25 pe lista USL-ului la alegerile locale din 2012.
„Este în continuare liberal, este unul dintre cei mai vechi liberali din judeţ”, ne-a declarat Viorel Grigoraş, copreşedintele PNL Botoşani.
Laurenţiu Burlacu a mai fost în trecut consilier judeţean. Teoretic, Gabriel Oprişanu poate opta şi pentru mandatul de ales local, însă este puţin probabil să facă asta atât timp cât după dobândirea mandatului s-a prezentat la concursul pentru postul de la unitatea medicală din judeţul vecin. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Medic din Botoşani, director prin concurs la un institut din Iaşi