Uniunea Naţională pentru Progresul României a declanşat luni şi la Botoşani o acţiune de strîngere de semnături pentru instituirea unei aşa numite taxe de solidaritate. Aceasta ar urma să fie percepută de la persoanele fizice care deţin bunuri mobile şi imobile a căror valoare este mai mare de 450.000 de euro.
Românii în cauză vor plăti, conform unui proiect de lege întocmit de UNPR, 1% din valoarea averii. „Este de bun simţ şi creştineşte ca cei care au mai mult să contribuie mai mult pentru ieşirea din criză, iar cei care au mai puţin să contribuie cu mai puţin”, a afirmat Adrian Bahrin, preşedinte interimar UNPR Botoşani. Conform calculelor făcute de UNPR-işti la nivel naţional ar fi afectate 300.000 de persoane de la care s-ar aduna circa 3 miliarde de euro pe an. Banii astfel colectaţi vor fi direcţionaţi spre fondul de pensii. La Botoşani conducerea Uniunii şi-a propus să strîngă zilnic în jur de 450 de semnături. „Această campanie se va desfăşura diferit de la judeţ la judeţ, în unele localităţi vor fi corturi şi echipe mobile. Noi la nivel de Botoşani vom merge din uşă în uşă, vom merge şi vom prezenta cetăţenilor acest proiect de lege şi sperăm să obţinem semnăturile d-lor”, a mai afirmat Adrian Bahrin. Acţiunea de colectare de semnături este programată să se desfăşoare timp de o săptămînă. Marţi în Biroul Permanent al Senatului reprezentanţii UNPR vor cere dezbaterea proiectului de lege în regim de urgenţă.