Un viitor mai bun prin educație: Elevi din 24 de școli botoșănene învățați cum să-și dezvolte abilitățile

În cadrul proiectului “Un viitor mai bun prin educație”, POSDRU/162/2.2/S/142190, cod SMIS: 50629, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Asociația  Grupul de  Acțiune Locală ”Valea Bășeului de Sus” - Partener 1 şi SC Siveco România SA – Partener 2, a organizat, începând cu data de 13 iulie 2015, cursul de formare ”Dezvoltarea abilităților elevilor prin activități extracurriculare”.

 

Cursul se va finaliza în luna septembrie 2015. Cele patru module ale cursului de formare sunt:

•    modulul 1: Metode alternative în activitățile extracurriculare;
•    modulul 2: Consiliere educațională;
•    modulul 3: Abilități de viață pentru elevi;
•    modulul 4: Utilizare platformă TIC.


Cursanții provin din 24 de unități școlare din județul Botoșani și sunt repartizati în cinci serii distincte. În luna iulie au fost formate trei serii, totalizând 91 de cursanți, urmând ca, până la finele lunii septembrie să mai fie formate două serii (60 de cursanți). Cursul are ca finalitate însușirea de către formabili a unor metode și tehnici menite să ajute cadrul didactic să cunoască mai bine lumea subiectivă a elevului, îndeosebi sensul pe care acesta îl dă cunoaşterii şi reuşitei şcolare, nivelul de aspiraţii şi de expectanţe în raport cu sine, interesul privind formarea sa profesională viitoare și criteriile pe care le foloseşte în aprecierea rezultatelor sale şcolare.
 
Considerăm că experiența acumulată în cadrul cursului de formare va fi valorificată prin împărtășirea de bune practici în cadrul unităților școlare din care provin cursanții - cadre didactice, având ca scop reducerea ratei de abandon școlar prin identificarea și aplicarea celor mai bune strategii în vederea atragerii către școală a elevilor, prin sporirea atractivității orelor de curs și prin activități extracurriculare diverse”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de IȘJ Botoșani.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44089:Ai carte, ai parte? 788 de lei, atât s-a considerat că valorează inteligența lui Dexter de la Botoșani ]]