Trei șoferi bețivi au pus ”stăpânire” pe șoselele Botoșaniului: Unul cu mașină din Franța dădea o raită pe bulevard

Trei botoșăneni care au consumat alcool și s-au aventurat în trafic în acest weekend, s-au ales cu dosar penal din partea polițiștilor rutieri.

 

Primul a fost depistat sâmbătă, 1 august 2015, în jurul orei 23.00, atunci când a fost oprit în trafic, pe DC 52 A, în comuna Santa Mare, un moped condus de B.M. de 24 ani, din comuna Santa Mare. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l în aerul expirat; totodată, verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere.


Duminică, ora 17.10, H.R. de 35 ani, din municipiul Dorohoi, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 29B, în localitatea Brăeşti. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, aproape de miezul nopții, a fost depistat pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de S.F. de 28 ani, din  comuna Brăeşti. Tânărul avea o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor trei conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


”În cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44137:S-a dat ”regele șoselelor” dar a ajuns cu mașina direct în șanț: Aventura unui vitezoman din Botoșani ]]