Zece ani a refuzat să creadă că va fi încarcerat. George Căpitanu a primit 5 ani pentru trafic de persoane, trafic de minori în formă continuată şi aderare la grup infracţional. În timpul facultăţii, în 2004, a lucrat ca taximetrist, iar la sugestia colegului de maşină a transportat diverse persoane, spune el.
Aşa a ajuns implicat într-o reţea de trafic de persoane. Nu oricare, ci una dintre cele mai mari care au acţionat în zona Iaşului în ultimii ani şi căreia i-au căzut victime şi mai multe botoşănence.
Potrivit anchetatorilor, scrie Mediafax, membrii reţelei de trafic de carne vie au racolat începând din 2003 şi până în 2011, când au fost arestaţi, peste 50 de tinere din Iaşi, Vaslui şi Botoşani, pe care le-au trimis să se prostitueze în Italia. După aproape zece ani, George Căpitanu a fost condamnat definitiv. Între timp şi-a văzut de viaţă, de familie şi de carieră. În 2007 şi-a întemeiat o familie, iar în 2010 a venit pe lume fiica lui. A crezut că va scăpa de o condamnare definitivă. Magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat la 7 ani de închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori în formă continuată şi iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni.
A contestat decizia, iar judecătorii Curţii de Apel i-au dat 5 ani de închisoare.
“Am acuş trei ani de când execut. E o suferinţă extraordinar de mare, mai ales că am luat decizia împreună cu soţia mea să nu îmi aduc fata în penitenciar aici să o văd, deoarece nu voiam să creez o stare, o percepţie greşită pe care poate să o reţină asupra mea ca părinte şi să o feresc şi de oprobriu societăţii. Lucrul pe care nu l-am realizat în momentul începerii executării a fost că nu am realizat câtă suferinţă poate să aducă. Să îţi vezi copilul cum creşte din poze e cumplit de dureros. Fata ştie că sunt undeva prin Spania, că lucrez la un service. Eu mă duceam cu fata, avea patru ani când eu am fost condamnat definitiv, mă mai duceam cu ea într-un service unde lucram şi ea ştie că tata e inginer mecanic şi repară maşini. Singurele mele modalităţi de a-mi vedea fata a fost să obţin acele permisii care mi-au adus acea linişte sufletească de a-mi strânge în braţe copilul”, povesteşte George Căpitanu.
A trecut de comisia de eliberare condiţionată din penitenciar, iar acum aşteaptă decizia instanţei pentru a afla dacă va putea ieşi din închisoare mai repede.
„Referitor la reacţie ar trebui să ştiţi că în realitate deţinuţii au vreo trei poveşti. Au o poveste pentru instanţă - o poveste în care ei sunt nevinovaţi, au o poveste pentru camera de deţinere, în care ei din contră îs nişte Robin Hood, bravează cu fapta lor, acolo valorile sunt un pic pe dos şi bineînţeles că este şi povestea reală pe care numai ei şi familia lor o ştiu sau ce implicaţi. Ei în realitate ştiu cum stau lucrurile. În prima fază încearcă să obţină pe motive judiciare, medicale o uşurare a pedepsei, din cauza asta îşi fac tot felul de afaceri, se transferă, dintr-o dată devin preocupaţi în mod intensiv de sănătatea lor, adică dacă până atunci nu au trecut niciodată pe la un medic, ei acuma, la cabinetul medical mai tot timpul. La fel, să zicem că reclamă şi tot felul de servicii, adică îşi dă seama că există asistat social – stai că poate fac rost de o pensie, este şi psiholog, tot e moca, mă duc să mă caut şi acolo. Aveţi dentist? Mergem şi la dentist”, a explicat comisarul şef Cristian Mănuţă, psihologul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.
Şi el recunoaşte că supraaglomerarea e o problemă şi spune că e diferenţă clară între ambientul din pavilionul cu regim închis sau maximă siguranţă şi cel cu regim deschis.
Dintre cele 1226 de persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi puţin peste 300 ies la muncă, fie că este vorba despre cei care muncesc în folosul instiuţiei, fie pentru diverşi beneficiari. Cei care sunt încarceraţi la regim închis lucrează, spre exemplu, la atelierul de tâmplărie sau montează bucăţi de mozaic. Într-o sală din interiorul penitenciarului, zeci de deţinuţi lucrează la mozaicuri pentru biserici.
Statul român a fost obligat să plătească peste 1,6 milioane de euro despăgubiri, în 2016, în cauzele în care a fost condamnat la CEDO pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie, dublu faţă de perioada 1990-2015, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
