Un tânăr de 25 de ani era să-și piardă mâna în timp ce era la serviciu

Un botoșănean de 25 de ani a ajuns astăzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

 

Joi 30 martie 2017 în jurul orei 9.30, a avut loc un eveniment în care a fost implicat numitul  U. C-tin Ovidiu, în vârsta de 25 ani, angajat ca muncitor necalificat la SC Flaro International SRL cu  sediul în Botoşani.

 

În  timp ce executa lucrări de tăiere a unei plăci de melamină,împreună cu alţi trei colegi, din neatenţie a introdus mâna dreaptă în zona pânzei circularului şi s-a accidentat, se arată într-un comunicat de presă. 

 

A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, pentru îngrijiri de specialitate.

 

Evenimentul soldat cu incapacitate temporară de muncă, va fi cercetat de către angajator iar dosarul  de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu  prevederile Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G.1425/2006 actualizată, pentru  aprobarea Normelor metodologice de  aplicare a prevederilor Legii 319/2006.