A fugit de polițiști la volanul unei mașini „fantomă”

Un tânăr de 28 de ani a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni după ce și-a schimbat direcția de mers la vederea autospecialei.

 

La data de 30 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică, în timp ce își desfășurau activitatea pe strada Grivița, din municipiul Botoșani, au observat un autoturism care și-a schimbat brusc direcția de deplasare, la vederea autospecialei de poliție. 

 

S-a procedat la urmărirea acesteia, fiind depistat pe Aleea Alba Iulia, din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani. 

 

Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul avea autorizația provizorie de circulație expirată. 

 

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.