Un șofer cu probleme luminoase și de alcool a ajuns pe mâna ofițerilor anticorupție după ce și-a „pierdut” banii printre acte – VIDEO 

Totul a pornit de la niște lumini, a continuat cu un rezultat pozitiv de etilotest și a atins apogeul la inserarea mai multor bancnote printre documente. 

 

În cursul zilei de astăzi, 27 mai 2024, în jurul orei 11.00 ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost solicitați de către polițiṣti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul Rutier.

 

Polițiștii i-au sesizat despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Botoșani, județul Botoșani, au depistat și oprit în trafic un conducător auto, în vârstă de 27 de ani din comuna Frumușica, județul Botoșani, întrucât autoturismul condus de acesta prezenta modificări la sistemul de iluminare.

 

Având în vedere faptul că persoana în cauză emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că va fi sancționată contravențional și se va dispune reținerea permisului de conducere, aceasta s-a prezentat la autospeciala de poliție și a înmânat agenților de poliție suma de 1.650 de lei cu titlu de mită, disimulată între documentele autoturismului, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.

 

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.

 

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.