Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză.
În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră botoșăneni, care executau misiuni de patrulare pe râul Prut sau în cooperare cu reprezentanți ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, cu ambarcaţiile din dotare, au descoperit plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 200 metri, de tip monofilament, ce aveau ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege.
Lucrătorii au îndepărtat plasele de pescuit din apă, le-au ridicat în vederea cercetărilor, iar peştii prinşi în ele au fost redaţi mediului natural acvatic.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, import, deținere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.