Un șofer a FORȚAT filtrul rutier: Polițiștii botoșăneni l-au încătușat după ce a ieșit din coloana de mașini

În cursul zilei de 5 aprilie 2023, polițiștii din Botoșani monitorizau traficul pe DN 29 D.

 

La intrarea în localitatea  Victoria, înspre Silișcani, tronson care era închis circulației publice, întrucât se intervenea cu utilaje pentru deszăpezire, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, care a ieșit din coloana de mașini ce așteptau reluarea circulației și a încercat să-și continue deplasarea, forțând filtrul rutier.

 

Bărbatul a fost recalcitrant cu polițistul.

 

Pentru că emana și halenă alcoolică, bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

 

Ulterior, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice de sânge, motiv pentru care a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.