1 Decembrie sărbătorit mai ales în stradă și mai puțin în restaurantele de la Botoșani: Un local oferă totuși fasole cu cârnați și purceluș la rotisor

Ziua Națională din 2018 pare să nu fie un motiv întemeiat pentru ca restaurantele din Botoșani să pregătească meniuri tradiționale, spectacole live sau să aibă invitați speciali.

 

Contactând mai multe astfel de unități din oraș, cei mai mulți dintre reprezentanți ne-au spus că este o zi normală ca oricare alta și nu este nici un meniu special în acea zi. Un complex din Bulevardul Mihai Eminescu a inclus în meniu tradiționala porție de fasole cu cârnați. Și, cam atât.

 

Nici în anii trecuți nu se întâmpla acest lucru, însă 2018 fiind An Centenar, ziua de 1 Decembrie a căpătat o importanță majoră iar evenimentele organizate sunt mult mai numeroase.

 

Totuși, sunt și câteva localuri care au ales ca de Ziua Națională să adauge la meniul zilei, fasole cu cârnați, spun ei, mâncare românească, specifică acestei zile. Programul artistic la cele mai frecventate restaurante din municipiu este specific zilelor de weekend, având în vedere că acestea au încheiate contracte cu formații muzicale.

 

Evenimente mai deosebite, cu invitați speciali, vor avea loc doar într-un singur restaurant din Botoșani. Cei mai patrioți dintre botoșăneni pot sărbători 1 Decembrie la ”La strada”, locul unde se va susține și un concert.

 

”O să avem invitat pe domnul Titi Simion, care este un mare expert culinar și o să facă fasole cu cârnați pe terasă și un purceluș la rotisor cu murături,  țuică fiartă, vin fiert, sărmăluțe. Seara, un spectacol cu trupa The Brothers  ca să încheiem într-o notă frumoasă”,

Paul Tomescu, administrator

 

Multe persoane deja au aflat de spectacol și și-au achiziționat bilete din timp.

 

”E aproape plin”,

Paul Tomescu,administrator

 

Este cert faptul că sâmbătă seara, La strada va găzdui în jur de 100 de persoane, care au ales să petreacă românește.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store