Un șef de la județ își ia laurii înapoi: Nu știu dacă solicitarea noastră a stat la baza deciziei

Ieri, printr-o declarație postată pe contul personal de Facebook, își cam asuma președintele Consiliului Județean Botoșani meritul pentru decizia luată de Guvern, de creștere a normei de hrană alocate copiilor instituționalizați. Astăzi, însă, 21 ianuarie 2015, Florin Țurcanu a schimbat registrul și a vorbit dintr-o altă postură.

 

Cea de conducător al unei instituții publice care și-a făcut strict datoria, modest în declarații. Acesta a precizat că a făcut numeroase solicitări de-a lungul timpului către reprezentanții ministeriali pentru ca suma alocată normei de hrană a copiilor aflați în grija statului să crească. Asta pentru că, spune el, sistemul este subfinanțat și cei aproape 9 lei/zi nu le ajung copiilor.
„Nu știu dacă solicitarea noastră sau a altor colegi din țară, a stat la baza acestei decizii. Dar am spus și repet: este o decizie corectă luată de ministrul finanțelor. Acum poți, cu acești bănuți, să asiguri cât de cât și un desert, un meniu mai onorabil și corect”, a punctat președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani.
Redăm mai jos declarația integrală postată cu o zi înainte pe profilul de Facebook:
„Un lucru care mi-a atras atenția zilele acestea și m-a bucurat este faptul că suma alocată pentru hrana copiilor instituționalizați s-a dublat. Dacă până la 1 decembrie 2014, un copil avea 8,3 lei pe zi pentru masă, acum sunt alocați 16,6 lei pentru norma de hrană. De această majorare se vor bucura cei 1.265 de copii, care vor avea un meniu mai echilibrat și mai calitativ. Dacă până acum, se făceau eforturi ca să se poată achiziționa toate alimentele necesare pentru masa zilnică a copiilor, de acum înainte le vom putea oferi acestora mai multe fructe, iaurturi, și alte alimente care până acum se cumpărau mai rar.
Această majorare vine de la Guvern, după mai multe solicitări din partea mea, cât și după nenumăratele demersuri ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului atât din Botoșani, cât și din alte județe din țară.
În prezent în sistem rezidențial, adică în centre sunt 443 de copii, în plasament la asistenții maternali sunt 404 copii, iar în plasament familial, la familia lărgită sunt 418 copii”.

(C.B.)
CITEȘTE:
 Florin Țurcanu nu prea știe ce se întâmplă în instituția pe care o conduce: Nu mă întrebați pe mine, am vicepreședinți