Un şef de la CJ promite pompierilor ATV - ul mult visat

 

Apelul şefului de la pompieri nu a rămas fără ecou vineri, 11 ianuarie 2013. Prezent la evaluarea activităţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Gheorghe Sorescu vicepreşedintele Consiliului Judeţean a declarat că achiziţionarea unui ATV şenilat va reprezenta o prioritate la finanţarea din acest an.

Şeful CJ a aplaudat activităţile derulate de pompierii care sunt cei mai aproape de cetăţenii aflaţi la necaz şi a vorbit în numele structurii de conducere a CJ dar şi în calitate de principali finanţatori ai ISU. „Inclusiv ceea ce a prezentat dl. col. această şenilată vreau să vă promit că o avem cu maximă atenţie în finanţarea pe anul acesta. Cu atât mai mult sigur că, toţi suntem de acord că ceea ce contează cel mai mult în activitatea pe care o desfăşurăm şi în calitate de membri ai CJSU este salvarea vieţilor omeneşti”, a spus Gheorghe Sorescu. De altfel utilajul care a făcut minuni la Botoşani l-a impresionat şi pe preşedintele CJ, Florin Ţurcanu care deja la începutul acestui an a declarat că intenţionează să cumpere un unul, două ATV-uri şi pentru Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP).
CITEŞTE:
 Şeful CJ iese la cumpărături şi vrea utilaje de milioane de euro pentru judeţ