Un rus arestat la Botoșani a scăpat de extrădare la Înalta Curte de Casație și Justiție

Bărbatul a fost prins în timp ce intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din județul Botoșani, și intenționa să plece spre Franța. Rusul era dat în urmărire prin Interpol la Moscova.

 

Un rus, care are și cetățenia Republicii Moldova, arestat în toamna anului trecut, și care trebuia trimis acasă ”pachet”, a scăpat de drumul spre Moscova.

 

Inițial, magistrații de la Curtea de Apel Suceava au decis extrădarea lui Vladimir B., însă acesta nu a fost de acord cu soluția și a atacat-o la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii instanței supreme au admis contestația și au decis ca Vladimir să nu fie trimis în Rusia.

 

Bărbatul a fost dat în urmărire prin Interpol în baza mandatului de arestare emis la data de 11 octombrie 2019 de Tribunalul Districtual Tverskoy din Moscova. Rusul este acuzat de comiterea infracțiunilor de participare într-o comunitate infracțională, tentativă de fabricare, vânzare sau expediere ilegală de stupefiante, substanțe psihotrope la scară extrem de mare și contrabandă cu droguri.

 

El a fost prins în timp ce intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din județul Botoșani, și intenționa să plece spre Franța.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, avocatul care îl reprezintă pe Vladimir spune că soluția este una corectă în raport cu probele existente în dosar.

 

Soluția magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție pare una ciudată, mai ales că în alte cazuri similare s-a decis extrădarea. Este și cazul Aminei Gerikhanova, o femeie din Cecenia acuzată de acte de terorism în Siria, mai scrie sursa citată.