După ce săptămâna trecută l-a prezentat pe fostul viceprimar PSD Marian Murariu drept ocupantul locului 1 pe lista AUR pentru Consiliul Local, astăzi Cătălin Silegeanu, președintele organizației municipale a partidului, a continuat cu următoarele poziții.
Astfel, locul al doilea îi va reveni profesorului Marian Voinescu de la Școala Gimnazială ”Sfânta Maria”, fosta Școală 16.
În vârstă de 42 de ani, acesta este licențiat atât în Biologie, cât și și în învățământul primar.
Și după terminarea studiilor universitare a făcut și un master în managementul instituțiilor educaționale.
Marian Voinescu, profesor
”M-am alăturat echipei AUR din convingere, în urmă cu peste un an, văzând ce se întâmplă în societatea civilă și cred că am făcut un lucru extraordinar, am întâlnit o echipă minunată aici. Și, mai nou, avem un președinte de asemenea minunat”
Imediat a luat cuvântul candidatul AUR la Primăria Botoșani.
Cătălin Silegeanu, președinte organizația municipală AUR Botoșani
”O să-l descoperiți de-a lungul timpului în activitatea sa de consilier municipal, dl profesor va avea locul 2 pe lista consilierilor”
Întrebat dacă știa că va ocupa această poziție, Marian Voinescu a afirmat că atunci a aflat, adică în timpul conferinței de presă, mărturisind că ”sunt surprins”.
VEZI în materialul video de mai jos, la minutul 14:35