Un producător de carne cu afaceri şi la Botoşani a vândut  preparate de 15 milioane de euro, fără să lucreze cu supermarketurile - FOTO

Producătorul de mezeluri  a vândut preparate din carne de circa 15 milioane de euro în 2017, sărind marile rețele comerciale. 

 

Compania Killer din comuna Horodnic de Jos, județul Suceava,  deținută de Alexandru Scheul, deține 17 magazine proprii din județele Iași, Suceava, Botoșani și Neamț.

„Nu am intrat la raft pentru că sunt condiții inaccep­tabile. Ni s-a cerut 40% discount ca să intrăm în supermarket. Eu am un adaos de maximum 6% la produsele mele din care suport și eventualele pierderi. Cu un discount de 40% ești sortit pieririi din prima săptămână”, a declarat Alexandru Scheul 

Anul acesta managementul Killer se mulțumește cu o stagnarea a cifrei de afaceri din cauza scumpirii materiei prime, în special a cărnii de vită, al cărei preț crește cu 20-30% în fiecare an.

„Prin 2003 fermierii se programau să își aducă vacile la abatorul nostru cu trei luni înainte. Acum tai una sau două vaci pe zi. Oamenii și-au redus efectivele pentru că nu făceau față prețurilor concurențiale din import”, a spus el.

Conform Obiectiv de Suceava, piața cărnii din România se ridică la circa 3 miliarde de euro anual.

 
download from google play download from apple store