Un primar botoșănean a bătut la fotbal un parlamentar într-un mare meci – FOTOGALERIE

Meci inedit de fotbal jucat pe un teren aproape de capitală.

 

Naționala Primarilor de Comune din România a reușit să se impună în fața Naționalei Parlamentului României, cu scorul de 3-0.

 

Primarii au fost conduși în teren de Dumitru Chelariu de la Pomârla care a purtat banderola de căpitan în timp ce din componența echipei adverse a făcut parte deputatul Costel Lupașcu.

 

Partida s-a disputat marți, 5 martie 2019, pe terenul de fotbal din localitatea Berceni. Pe lângă primarul comunei Pomârla, din Naționala Primarilor de Comune din România au mai făcut parte primari din județele Cluj, Maramureș, Timiș, Caraș Severin, Alba, Sibiu, Olt, Giurgiu sau Iași.

 

De cealaltă parte, din echipa parlamentarilor au făcut parte deputatul Petru Movilă (căpitanul demnitarilor), Alexandru Stănescu, președintele comisiei de agricultură, Lucian Böde, fost ministru al Economiei, Costel Lupașcu, vicelider Camera Deputaților și mulți alții.

 

„Este proiectul meu și sunt onorat să fiu căpitanul acestei echipe deși o să mai predau banderola în funcție de unde jucăm”,

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla

 

Anul trecut echipa primarilor din România a jucat împotriva omologilor din Republica Moldova.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store