Un preot l-a invitat pe Gigi Becali la Botoșani: I-am dat anafură şi el mi-a pupat mîna, într-un gest de smerenie - FOTO

O întâlnire la Muntele Athos între un preot din Botoșani și omul de afaceri Gigi Becali s-ar putea transforma într-o împreună lucrare.

 

În vara acestui an, pe Muntele Athos, la schitul românesc Prodromu, preotul Teodor Ciurariu, din Dorohoi, a purtat o discuție cu Gigi Becali. După numai jumătate de oră, omul de afaceri şi-a arătat disponibilitatea de a vizita zona noastră.

 

Preotul Teodor Ciurariu este de ani de zile un obişnuit al Muntelui Sfânt, el însoţind în multe rânduri pelerinii care doresc să ajungă acolo. Potrivit realitateadorohoiana.ro, părintele Ciurariu s-a întâlnit cu Gigi Becali şi anul trecut, însă abia anul acesta a discutat despre greutățile pe care le întâmpină.

 

„M-am întâlnit cu el la Muntele Atos, când am fost în pelerinaj. Am stat de vorbă vreo jumătate de oră. Asta s-a întâmplat de Hramul Icoanei a Maicii Domnului, pe 25 iulie. El vine în fiecare an la acest hram, el fiind sponsor, de fapt ctitor a o parte din mănăstirile de acolo, el este primit oricând cu braţele deschise. M-am întâlnit şi anul trecut şi anul ăsta, când am stat mai mult de vorbă cu el. I-am propus să vină să facă o sponsorizare pentru construirea unei biserici în curtea spitalului Dorohoi. Problema este că el mi-a zis că nu mai dă bani la biserici din cauză că au fost situaţii când a descoperit că banii nu au fost folosiţi în scopul pentru care i-a dat. Ideea era ca să vină el să vadă, concret, despre ce este vorba la Dorohoi şi pe urmă, dacă reuşesc cumva să-l conving, să-i obţin măcar promisiunea de sponsorizare pentru biserică. El mi-a spus că nu a fost niciodată în zona noastră, a Botoşaniului, şi ar vrea să vină”, spune, potrivit realitateadorohoiana.ro, părintele Teodor Ciurariu.

Părintele Ciurariu a povestit despre conjunctura în care a ajuns să-l cunoască pe Gigi Becali. Astfel, preotul povesteşte cum, la finalul unei slujbe, Gigi Becali a fost primul care a venit să primească anafura şi într-un gest de creştinească umilinţă, i-a sărutat mâna.

 

„Mi s-a părut un om deosebit, un bun creştin, un băiat fain. Eu am slujit în noaptea dinainte de hram, în biserica de pe Muntele Atos, la schitul Prodromu şi călugării m-au rânduit ca dimineaţa, la 6.30 – 7.00, să împart eu anafura. Becali a venit primul din toţi cei prezenţi în biserică. Am observat că ceilalţi pelerini prezenţi în biserică îl acceptau ca un lider. Îi spuneau, hai domu Gigi, hai domnu Gigi şi l-au băgat în faţă. Cum spuneam, a venit primul, i-am dat anafură şi el mi-a pupat mîna, într-un gest de smerenie. Mi-a plăcut ca om”, a mai spus preotul Teodor Ciurariu.

 

Părintele Ciurariu este preot paroh în satul Cobâla, comuna Şendriceni şi preot la Capela din cadrul Spitalului Dorohoi, cu hramul Sf. Nectarie Taumaturgul. Însă unul din visurile părintelui este să construiască o biserică în curtea spitalului. Din păcate, această dorinţă nu a putut fi realizată din cauza lipsei banilor.

 

Capela din incinta Spitalului municipal Dorohoi a fost înfiinţată cu acordul autorităţilor locale şi centrale având binecuvântarea P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În anul 2009, capela a fost vizitată de I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oferit şi Sf. Antimis. Această vizită a avut loc în data de 3 iunie 2009, I.P.S. Mitropolit fiind însoţit de un ales sobor de preoţi.

 

Între 2009 şi 2015, cu mari dificultăţi financiare, această capelă a fost pictată. Aici se oficiază frecvent slujbe pentru bolnavii internaţi în spital, familiile acestora, cât şi pentru personalul medical ce deserveşte această instituţie.

 

Tot în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, începând din 2016 se afla un paraclis cu hramul Buna Vestire în secţia Obstetrică-Ginecologie. Aici se oficiază slujbe de urgenţă pentru pacienţii internaţi şi, uneori, la solicitarea familiilor sau a personalului medical, botezuri de necesitate.

 

Toate aceste spaţii de rugăciune au fost realizate prin contribuţia personalului medical, cât şi a unor sponsori din Dorohoi. În curtea spitalului, este aprobată de către Primărie, o suprafaţă de teren pe care se intenționează să se construiască un paraclis mai mare, mai scrie sursa citată.