Un polițist a prestat servicii funerare pentru 194 de persoane și a condus un autoturism funerar, deși avea permisul suspendat

Bărbatul este trimis în judecată, iar soția lui va fi și ea judecată, în calitate de complice.

 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat astăzi, 14 decembrie, că un fost polițist sucevean, acuzat că a organizat înmormântări pentru 194 de persoane și a condus un autoturism funerar deși avea permisul suspendat, a fost trimis în judecată în stare de liberate.

 

Fostul polițist va fi judecat pentru comitea infracțiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată; evaziune fiscală, în formă continuată; fals în declarații, în formă continuată și de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, în formă continuată.

 

Mai mult decât atât, pe banca acuzaților a ajuns și soția lui. Femeia este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată și de evaziune fiscală, în formă continuată.

 

Cercetările arată că, în perioada 2016 – 2018, agentul de poliție a activat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale (fapt incompatibil cu funcția de polițist) cu ajutorul soției sale, care a acționat ca persoană interpusă și a desfăşurat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ,  respectiv a efectuat în fapt activități de comercializare desfășurate prin intermediul magazinului mixt al societății, activități de prestare servicii funerare sau de comercializare articole funerare, către diferite persoane fizice, a gestionat achiziţiile şi livrările efectuate de societate, a efectuat plăţi şi încasări, scrie newsbucovina.ro.

 

Astfel, el a obținut venituri de 195.833 lei din întreaga activitate desfășurată în întreaga perioadă 2016 – 2018, după cum urmează:

 

– în domeniul serviciilor funerare, agentul de poliţie a asigurat prestarea de servicii funerare complete sau parţiale (toate serviciile: îmbălsămarea şi îmbrăcatul defunctului, asigurarea sicriului şi a accesoriilor necesare, transport funerar, livrare de coroane şi coşuri de flori etc. sau numai o parte din acestea) aferente ceremoniilor de înmormântare a 194 persoane;

– în domeniul serviciilor funerare, în perioada 21.09.2017 – 19.12.2017, agentul de poliție a comercializat 30 de coroane funerare, altele decât cele aferente ceremoniilor de înmormântare la care s-a făcut referire anterior, către un număr de 25 persoane;

– în domeniul activităților de comercializare de produse alimentare și nealimentare, în cadrul magazinului mixt, în perioada septembrie 2017 – mai 2018, a efectuat 69 de achiziții de produse alimentare și nealimentare în sumă totală 23.292,35 lei, în urma comercializării obținând venituri în cuantum total de 27.145,88 lei.

 

Pe lângă asta, pentru o parte din venituri (168.531 lei) nu au fost respectate obligațiile de înregistrare în evidența contabilă, respectiv de declarare către autoritățile fiscale.

 

De asemenea, veniturile obținute din „afaceri” nu au fost indicate în declarațiile de avere din perioada 2017-2018, în condiţiile în care bărbatul a obţinut din aceste activităţi în anul 2016 – 41.070 lei venit brut impozabil, în anul 2017 – 108.417 lei venit brut impozabil, în anul 2018 – 46.346 lei venit brut impozabil.

 

Sursa citată arată că în data de 29.08.2017, agentul de poliţie menționat a efectuat transport mortuar la o ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localităţii Bălăceana, iar în data de 08.09.2017, a efectuat transport mortuar la o altă ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localităţii Ilişeşti, deşi exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată în perioada 16.06.2017 – 13.09.2017.

 

În cursul urmăririi penale s-a dispus instituirea și aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 2.105 euro, ridicată de la domiciliul soților, precum și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store