În ședința programată la sfârșitul acestei luni, consilierii locali din Botoșani vor avea în mapă un proiect de hotărâre privind denumirea unui parc.
Este vorba despre atribuirea numelui de Parcul ”Max Weber” scuarului situat la intersecția străzilor Marchian cu Cuza Vodă.
Propunerea vine într-un context aniversar pentru două instituții de cultură din Botoșani, și anume Filarmonica ”George Enescu” și Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache”.
În urmă cu 70 de ani, la propunerea lui Max Weber, se înființa la Botoșani Teatrul ”Cravata Roșie”, actualul Teatru pentru Copii și Tineret ”Vasilache” Botoșani, precum și Filarmonica de Stat Botoșani, astăzi Filarmonica ”George Enescu” Botoșani.
Max Weber a fost violonist, dirijor, compozitor și avocat de profesie, dar cu temeinice cunoștințe muzicale și mare iubitor de artă, un pasionat susținător şi organizator al vieții muzicale botoșănene, se arată în raportul de specialitate al Primăriei Botoșani.
”Datorită strădaniei și pasiunii pentru frumosul artistic și muzică al acestui om de cultură, care a fost sprijinit de un grup numeros de muzicieni, acesta reușește să înființeze o orchestră simfonică în orașul Botoșani. Opera lor a fost și a rămas o binefacere spirituală pentru comunitate”, se precizează în raportul de specialitate.
De asemenea, împreună cu soția sa, Viorica Weber, absolventă a Institutului de teatru, a pus bazele primului teatru de marionete din acest colț de țară – Teatrul de copii ”Vasilache”. Max Weber a condus teatrul ca director între anii 1953 – 1956.
Ca apreciere la adresa lui Max Weber, se propune atribuirea denumirii de Parcul ”Max Weber” scuarului (parcului) situat la intersecția străzilor Marchian și Cuza Vodă.
Max și Viorica Weber au avut două fete, una dintre ele fiind Renate Weber.