ATAC al Guvernului, la inițiativa lui Budăi: Ordonanța prin care profesorilor care intră în grevă le este afectată vechimea

O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la catedră.

 

Potrivit liderului sindical Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”, acesta este „răspunsul unui Guvern care are tupeul să vină să spună cât de interesat este de soarta învățământului românesc”.

 

„Au promovat prin ordonanță de urgență modificarea legii dialogului social, în sensul în care din momentul acesta cadrele didactice care intră în grevă ar fi afectate la vechime. Deci, iată răspunsul unui Guvern care are tupeul să vină să spună cât de interesat este de soarta învățământului românesc. Păcat de țara asta, păcat de România educată că vă bateți joc de ea”, a declarat Marius Nistor.

 

Conform surselor Edupedu.ro, pe lângă afectarea vechimii angajaților care intră în grevă după intrarea în vigoare a ordonanței, ar putea fi afectată și participarea la Definitivat pentru tinerii profesori. Aceștia, prin participarea la grevă, ar putea să nu mai facă vechimea necesară pentru a putea participa la examenul de definitivare în Învățământ.

 

 

 

 

Concret, Monitorul Oficial a publicat joi, 25 mai, chiar în ziua în care peste 15.000 de profesori și angajați din învățământ protestau în centrul Capitalei față de atitudinea Guvernului la cererile lor, ordonanța de urgență 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, aprobată de Guvern cu o zi înainte, în plină grevă generală a profesorilor din școli.

 

Practic, Guvernul Ciucă a schimbat regulile protestelor colective de muncă în timpul celui mai amplu protest din Educație din ultimii 18 ani.

 

A fost modificată Legea 367/2022, iar la articolul 160, alineatul 1 a fost introdusă o cerere a angajatului aflat în grevă pentru suspendarea contractului de muncă. Până acum această suspendare era una de drept, fără să fie la inițiativa angajatului. Pentru suspendări de drept, vechimea într-un domeniu nu e afectată, în timp ce pentru suspendări la cererea angajatului vechimea se întrerupe.

 

Niciun oficial guvernamental nu a atras atenția asupra modificărilor și asupra impactului acestora.

 

Nici Ligia Deca, ministra Educației, nici Marius Budăi, inițiatorul OUG și ministrul Muncii, și nici premierul Nicolae Ciucă nu au avertizat asupra impactului modificărilor legislative pentru conflictele de muncă, în timpul conflictului de muncă deschis în Educație.

 

 

 

 

(Foto: edupedu.ro)