Un om de afaceri a cumpărat un bloc cu bani gheaţă : A venit cu sacul de bani

 

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) nu se va mai muta în fostul sediu al SC Ascon SA din strada Octav Onicescu. După cum vă informam pe 25 februarie, Paul Pavăl, fostul director executiv al OCPI Botoşani făcea demersuri pentru strămutarea instituţiei în clădirea pe care societatea de construcţii o deţinea la capătul oraşului, nemulţumit fiind de chiria plătită fostului poliţist Mihai Ciobanu. Pe imobilul în cauză pusese însă déjà ochii un om de afaceri din Suceava, iar a doua zi după aparţia articolului l-a şi cumpărat.

cladirea Ascon cumparata cu un sac de bani

9 miliarde de lei vechi pentru un bloc cu patru etaje, fără balcoane

Clădirea fusese scoasă de mai multe ori la vânzare de Fisc în contul datoriilor pe care SC Ascon SA le avea la bugetul de stat, numai că nu s-a găsit un cumpărător, astfel încât preţul a scăzut succesiv de la două milioane, la 1,5 şi apoi la un milion de lei. Imobilul nu a fost vândut de Finanţe, ci de Ascon cu circa 900.000 de lei. Finanţiştii aveau instituit sechestru pe contul societăţii comerciale, astfel încât, imediat după virarea banilor şi-au tras 803.000 lei, contravaloarea debitelor. “Noi ne-am primit banii şi nu mai am întrebări suplimentare. Ne-am recuperat banii şi nu mai aveam de ce să menţinem sechestru”, ne-a declarat Adrian Ursachi, directorul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Botoşani, explicând astfel că nu este interesat de cumpărător atât timp cât s-au stins debitele la bugetul de stat.
Tranzacţia a fost una însă cum rar se poate vedea. Imobilul nu a fost achiziţionat de o firmă, ci pe persoană fizică, de către un anume Constantin Roman din Suceava. Mai mult, omul nu a făcut un virament bancar, ci a venit cu cash.

"N-au treabă, ei au mers cu numerar"

Preşedintele consiliului de administraţie de la SC Ascon SA a rămas interzis când Constantin Zaharia patron Ascon Botosani a constatat cum amintitul cumpărător a perfectat tranzacţia… „a venit un sac de bani”. „Eu m-am supărat că i-a dat cu numerar, n-au treabă, ei au mers cu numerar. Eu m-am mirat de ce vine cu numerar, am zis că Spălarea Banilor trebuie să fie pe urmele lui probabil. Peste tot a venit cu cash, cu numerarul acesta”, ne-a spus Constantin Zaharia, (foto stânga), preşedintele consiliului de administraţie de la SC Ascon SA. Deşi finanţiştii susţin că nu au nici o treabă cu persoana care a achiziţionat imobilul, şeful firmei de construcţii susţine că, de fapt, tocmai Fiscul i-a găsit clientul. „Am fost sunat, am venit, am făcut tranzacţia şi am plecat. Am dat banii la stat şi m-am întors. Decât să mă caute statul pe mine să îmi ia banii… am dat-o că, dacă nu-mi era frică de Statul Român nu dădeam clădirea”, a afirmat Constantin Zaharia.

Garsoniere sau sediu de instituţie

Clădirea a fost scoasă la vânzare de Finanţe timp de un an, fără să se găsească vreun client. Diferenţa dintre suma tranzacţiei şi datoriile la bugetul de stat a fost folosită pentru plata altor datorii. Prin perfectarea afacerii SC Ascon SA, care oricum nu mai desfăşura activitate de vreo trei ani de zile, a rămas fără nici un bun important în patrimoniu, iar Constantin Zaharia îi va deschide procedura de insolvenţă. Imobilul din strada Octav Onicescu a fost construit în anii ’70 şi circulă două variante privind destinaţia sa: amenajarea unor garsoniere sau renovarea şi vânzarea către… OCPI Botoşani, care a rămas tot în chirie.
CITEŞTE ŞI DESPRE O ALTĂ VÂNZARE DE ACESTE GEN FĂCUTĂ DE ASCON:
Ascon a făcut o tranzacţie de 8 miliarde şi apoi a tras obloanele
sediul Ascon Botosani vandut pe un sac de bani
CITEŞTE ŞI:
Afacerea cu sediul de la Cadastru a născut o vilă de toată frumuseţea la Lebăda