În zilele în care temperaturile depășesc pragul de 30 de grade, societatea Eltrans oferă gratuit apă îmbuteliată călătorilor care au nevoie.
În general au nevoie de hidratare copiii, persoanele vârstnice dar și persoanele care prezintă semne de deshidratare. Apa oferită în autobuzele Eltrans a fost până în prezent bine primită de călători.
Andrei Turcoman, director Eltrans
„Autobuzele noastre dotate cu sistem de aer condiționat vă protejează de căldură, reduc traficul și poluarea și sunt o alegere prietenoasă pentru mediul înconjurător. Alegeți confortul și siguranța”,
Un nou val de caniculă a fost anunțat începând de mâine, 28 iunie 2024 până în ziua de luni. Temperaturile pot urca și până la 35 de grade.