Un nou focar de pestă la porcul domestic în Botoșani, ZECE localități în PERICOL

Autoritățile de la Botoșani sunt din nou în alertă după apariția unui nou focar de pestă porcină africană la porcul domestic.

 

Este vorba despre un caz apărut în localitatea Vlăsinești.

„În data de 24 iulie 2019, proprietarul acestui animal, este vorba despre un singur porc, a notificat DSVSA asupra faptului că animalul a prezentat semne de boală și a murit. Conform procedurilor s-a ridicat întreg cadavrul, probele prelevate au fost duse la Laboratorul Suceava unde ieri am primit buletinul de analiză privind suspiciunea de pestă porcină africană”,

Ovidiu Airimițoaiei, director adjunct DSVSA.  

 

În zona de protecție sunt incluse Vlăsinești și Săveni. Iar zona de supraveghere cuprinde 10 comune  respectiv: Ungureni, Săveni, Știubieni, Drăgușeni, Avrămeni, Vlăsinești, Hănești, Manoleasa, Dângeni și Dobârceni.

 

S-a dispus instituirea unui filtru de dezinfecție a mașinilor pe DJ 282 la intrarea în comuna Vlăsinești dinspre Săveni.

 

Botoșănenii sunt rugați ca la orice semn de boală a animalului din gospodărie să anunțe medicul veterinar. Este important să nu se ascundă pentru ca virusul să nu se extindă. Proprietarii vor fi despăgubiți.

 

La nivelul județului Botoșani au murit 102 de porci mistreți din cauza pestei porcine africană.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store