Un mort care nu încăpea într-un sicriu, în atenţia Protecţiei Consumatorilor

 

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au înregistrat miercuri, 15 februarie 2012 o reclamaţie prin care, o familie îndurerată din municipiu s-a plâns de faptul că a cumpărat un sicriu prea mic pentru ruda decedată.

Oamenii s-ar fi deplasat la o firmă specializată de servicii funerare und ear fi comunicat dimensiunile persoanei decedate, însă când au ajuns acasă cu sicriul, au constatat că mortul nu încape în cutia funerară. Motiv pentru care au făcut cale întoarsă la magazinul cu pricina unde însă s-au lovit de refuzul vânzătorului de a le oferi un alt sicriu sau de a le returna suma de aproximativ 1.000 de lei. Explicaţia dată de reprezentanţii magazinului a fost că toate sicriile sunt făcute după un anumit standard şi nu pe mărimi.  „Au rezolvat comisarii o sesizare ieri, precum că o familie îndurerată a achiziţionat un sicriu şi când a ajuns acasă nu încăpea mortul în el, au venit au făcut sesizare la noi, am trimis doi comisari. El s-a dus înapoi la magazin şi nu au vrut să îi schimbe sicriul, am trimis doi comisari acolo şi spuneau ca sicriile sunt STAS, model standard, dar nu sunt acelaşi model, unii sunt mai mari, alţii mai mici, dar nu este chiar aşa. În urma intervenţiei Protecţiei Consumatorilor, respectiva persoană a cumpărat din altă parte un sicriu mai mare iar firma respectivă i-a restituit suma”, a afirmat Alexandru Zarug, comisar şef CJPC. (G.E.)