Două steluţe eminesciene premiate la Artele Copilăriei - FOTOGALERIE

 

Miercuri, 15 februarie 2012, a avut loc Gala Laureaţilor din cadrul festivalului concurs „Artele Copilăriei”, la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoşani. Echipa de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a obţinut două premii întâi, la secţiunile de muzică uşoară şi populară.

În urma competiţiei care s-a desfăşurat în perioada 9-13 februarie la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”, elevii Miruna Buză şi Daniel Anton au obţinut premiul întâi la secţiunile pentru solist de muzică uşoară şi, respectiv solist de muzică populară instrumentală, cu câte două melodii diferite.  Mai mult, reprezentanţii liceului au primit o diploma specială pentru „Generozitatea Spectatorilor” acordată publicului de la C.N.M.E. Liceul a oferit şansă de participare la concurs Şcolii cu clasele I-VIII Copălău, întrucât instituţia din mediul rural nu ar fi putut asigura un număr necesar de spectatori în sală.

Artele Copilăriei” s-a aflat la a IV-a ediţie la Botoşani şi a oferit o rampă de lansare copiilor talentaţi, prin intermediul căreia aceştia au stabilit relaţii de prietenie şi colaborare artistică la nivel municipal. Trofeul festivalului a fost câştigat de Şcoala Generală cu clasele I-VIII ”Grigore Antipa” Botoşani.
Mădălina IACOB