Un intermediar nejustificat și nefolositor între Guvern și autoritățile locale, astfel este văzut Consiliul Județean de către coordonatorul Pro România Botoșani.
Aflat la al patrulea mandat consecutiv de primar, Dumitru Chelariu a realizat că instituția condusă în prezent de Costică Macaleți este inutilă deoarece, în mare parte, nu face altceva decât să împartă primăriilor, deseori cu un pregnant caracter politic, fondurile primite de la bugetul de stat.
Iar în opinia sa acest lucru l-ar putea face direct Executivul.
”De foarte multă vreme există și ideea de a desființa Consiliile Județene, acest organism intermediar. Mai mută Finanțele o dată banii ca să îi distribuie politic. Care e rolul CJ primordial? S-ar putea și fără CJ. Printr-o lege a finanțelor să vină la autorități partea de echilibrarea a bugetelor și am eliminat banii care îi împart și să vedem ce mai gestionează CJ? Mută niște bani și face niște certuri, niște ședințe, să vedem cui îi mai împărțim doi bani, trei paie ”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Cât despre 21 de unități subordonate, de la Muzeul Județean și până la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, liderul Pro România crede că pot funcționa ca servicii publice deconcentrate în subordinea ministerelor, de la care oricum primesc cea mai mare parte a finanțării.
El crede că în acest fel SC Nova Apaserv SA, la care CJ este acționar principal, nu ar mai avea o conducere atât de politizată.
”Dacă și-ar lua gheara politică și am merge în zona profesionalizării veți vedea că o putem face rentabilă. Cât din cheltuieli reprezintă salariile la Nova Apaserv și cât investiții? Că ați făcut calculele astea de zeci de ori. Orice poate fi îmbunătățit dacă se scoate din zona politizării excesive”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Bugetul CJ-ului din 2017 și 2018 confirmă spusele acestuia, aproape toți banii instituției fiind repartizați pentru funcționare, adică salarii în primul rând și o sumă nesemnificativă pentru investiții.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL