Un grup de tineri, ce se ocupau cu mașini de lux furate, au încercat ”să ducă de nas” o instituție de la Botoșani

Un grup infracțional, având ca activitate traficul de autovehicule de lux, respectiv valorificarea în România a unor autoturisme de lux, majoritatea furate sau obținute în mod ilicit din străinătate au încercat să păcălească mai multe instituții.

 

Grup infracțional organizat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Cezar Stănescu, Mihăiță Musteață, Cristian Pamparău, Neculai Pavăl și Adrian Smocot, cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

 

Inculpatul Cezar Stănescu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a încă 25 de infracțiuni (tăinuire, participație improprie la fals intelectual, complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals).

 

Inculpatul Mihăiță Musteață a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a încă 30 de infracțiuni (înșelăciune, complicitate la infracțiunea de înșelăciune, tăinuire, participație improprie la fals intelectual, complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, participație improprie și complicitate la infracțiunea de uz de fals).

 

Inculpatul Cristian Pamparău a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a încă 31 de infracțiuni (înșelăciune, complicitate la infracțiunea de înșelăciune, tăinuire, participație improprie la fals intelectual, complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, complicitate la infracțiunea de uz de fals).

 

Inculpatul Neculai Pavăl a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a încă șase infracțiuni (înșelăciune, tăinuire, uz de fals).Inculpatul Adrian Smocot a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și a încă 19 infracțiuni (tăinuire și fals material în înscrisuri oficiale).

 

Afaceri cu mașini de lux furate

În cursul anului 2011, inculpații Mihăiță Musteață, Neculai Pavăl, Cezar Stănescu, Cristian Pamparău și Adrian Smocot au constituit un grup infracțional, având ca activitate traficul de autovehicule de lux, respectiv valorificarea în România a unor autoturisme de lux, majoritatea furate sau obținute în mod ilicit din străinătate. Astfel, în scopul grupului infracțional au intrat infracțiunile de fals în înscrisuri, uz de fals, tăinuire și înșelăciune.

 

Grupul achiziționa în general autoturisme de lux marca Mercedes sau BMW, rareori alte mărci – de exemplu Volvo sau Iveco -, de proveniență ilicită, majoritatea cu numere de identificare falsificate, aspect pe care îl cunoșteau și pe care îl tăinuiau.

 

Tăinuirea a fost realizată, în primul rând, prin înlesnirea valorificării, în sensul punerii în valoare, de către membrii grupului, prin efectuarea tuturor demersurilor în vederea introducerii lor în circulație și folosirii ulterioare pe teritoriul României ca și cum ar fi avut o proveniență licită, respectiv prin procurarea de do­cumente de proveniență falsificate și de înmatriculare în circulație, uneori și prin certificarea autenticității, pregătindu-le astfel pentru valorificarea prin vânzare. În al doilea rând, în continuare, unele autovehicule au fost vândute către diverși clienți, induși în eroare cu privire la pretinsa proveniență legală a autovehiculelor.

 

Cei care procurau autovehiculele erau Neculai Pavăl sau Mihăiță Musteață. În continuare, Cristian Pamparău sau Cezar Stănescu se ocupau de realizarea documentelor de proveniență, documente care erau întocmite de Adrian Smocot. Acestuia îi erau furnizate documente originale în alb, documente autentice provenite de la autoturisme similare, datele tehnice care urmau a fi completate pe documentele în alb, datele de identificare ale pretinșilor proprietari (cetățeni străini), iar Adrian Smocot realiza documentele de proveniență falsificate.

 

Pe baza documentelor falsificate, autoturismele erau înmatriculate provizoriu pe numele mai multor persoane, rareori pe numele membrilor grupului infracțional (Cezar Stănescu, Cristian Pamparău, Mihăiță Musteață), fie rude ale membrilor grupării, fie persoane fără niciun fel de legătură cu gruparea, care erau remunerate pentru serviciul făcut.

 

Unele autovehicule au fost prezentate și la Registrul Auto Român, în vederea certificării autenticității și obținerii cărții de identitate, aparența de proveniență legală fiind în cazul unor astfel de autovehicule mult mai puternică, iar valorificarea către potențiali clienți fiind mai facilă, fiind de notorietate credința că, dacă un autovehicul este „trecut prin RAR”, are cu certitudine proveniență legală.

 

Instituțiile implicate în operațiunile de punere în circulație a autovehiculelor (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Registrul Auto Român) au fost în general cele din județul Suceava, dar membrii grupului infracțional au apelat și la instituțiile similare din județele vecine, respectiv Neamț și Botoșani. 

 

Probabil membrii grupului au încercat să nu creeze suspiciuni autorităților din județul de domiciliu, Suceava, suspiciuni care ar fi putut apărea dacă în evidențele oficiale ar fi figurat un număr mare de autovehicule înmatriculate pe numele membrilor grupului sau apropiaților acestora.

 

Potențialii cumpărători erau găsiți în general de Cezar Stănescu și Cristian Pamparău, dar și de Mihăiță Musteață sau Neculai Pavăl și aceștia erau asigurați că autoturismele aveau o proveniență legală. Sumele obținute erau împărțite între membrii grupului infracțional.

 

Sapte autoturisme de lux achiziționate de grupul infracțional

În perioada 2011 – martie 2012 grupul infracțional a achiziționat opt autovehicule, din care șapte autoturisme de lux (două marca Mercedes, patru marca BMW, unul marca Volvo) și o autoutilitară marca Iveco (an de fabricație – 2011). Dintre acestea, membrii grupului au reușit să vândă trei autoturisme, inducând în eroare persoanele vătămate cu privire la proveniența pretins licită a acestora, obținând o sumă totală de peste 200.000 de lei (10.000 de euro de la persoana vătămată A.P., 5.200 de de euro și 18.000 de lei de la persoana vătămată L.B.A., 140.000 de lei de la persoana vătămată N.V.).

 

Astfel, la sfârșitul anului 2011 – începutul anului 2012, grupul infracțional a vândut trei mașini, dintre care două marca Mercedes și unul marca BMW X6, toate cu numere de identificare falsificate, către trei persoane vătămate, folosind în acest scop acte de pro­veniență falsificate, mare parte dintre acestea fiind realizate de inculpatul Adrian Smocot. Cele trei autoturisme erau înmatri­culate provizoriu pe numele unor persoane din afara grupului infracțional, pentru a întări aparența de proveniență legală și mai mult decât atât, unul dintre acestea (marca Mercedes) a fost prezentat la Registrul Auto Român Suceava, în vederea certificării autenticității.

 

În posesia membrilor grupului in­frac­țional au fost găsite cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare (la locuințele inculpaților Cezar Stănescu și Mihăiță Musteață) alte patru autoturisme (un autoturism marca BMW 530D, două autoturisme marca BMW X6 și un autoturism marca Volvo V60), provenind din săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală, din străinătate, care erau înmatriculate provizoriu sau definitiv în circulație, în baza unor acte de proveniență falsificate, majoritatea documentelor fiind realizate de Adrian Smocot. Pentru unul dintre autoturismele marca BMW X6, înmatriculat definitiv în circulație, Registrul Auto Român emisese carte de identitate, certificându-i autenticitatea.

 

În posesia membrilor grupării a fost găsită și o autoutilitară marca Iveco Daily, an de fabricație 2011, cu număr de identificare fals, care a fost ridicată de organele de poliție cu ocazia prezentării autovehiculului la Registrul Auto Român Botoșani.

 

Toate cele opt autovehicule au fost ridicate de către organele de poliție, fie din posesia persoanelor vătămate care le achiziționaseră, fie din posesia membrilor grupului in­frac­țional, fiind restituite în cursul cercetărilor pro­prietarilor de drept.Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava. (Sursa:Obiectiv de Suceava)