Un fost ministru al Muncii îl ia peste picior pe Marius Budăi: Au sosit bidoanele cu cerneală

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu l-a ironizat pe ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, care a anunţat că în luna ianuarie 2022 pensiile se vor plăti la noile valori majorate, taloanele cu pensiile mărite fiind în curs de tipărire.

 

”Mă laşi până-n buza sărbătorilor. Ce ruşine!”

 


”Un ministru PSD ne dă vestea cea bună în Ajunul Crăciunului: se tipăresc primele taloane de pensie pentru ianuarie 2022.
Câtă cruzime să nu ne anunţe încă de alaltăieri că au sosit bidoanele cu cerneală cu care se tipăresc azi taloanele!
Deci ne-a lăsat două-trei zile să ne perpelim (deşi cerneala venise).
Domnule, dar cum să nu-mi spui când vine cerneala? Mă laşi până-n buza sărbătorilor. Ce ruşine!
După Crăciun ne va anunţa că se trage al doilea tiraj. Împreună cu cartea lui Grindeanu”,


Sebastian Lăzăroiu, sociolog.

 

sebastian lazaroiu

 

”Se tipăresc taloanele de pensie”


Iată mai jos mesajul transmis de Marius Budăi și care l-a enervat pe scriitorul-sociolog-politolog.


”Ne ţinem de cuvânt!
Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinţii şi bunicii noştri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate.
Se tipăresc taloanele de pensie aferente lunii ianuarie a anului 2022, care conţin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar şi acordarea ajutorului financiar pentru seniorii României care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurenţa sumei de 2.200 de lei!
Noi, PSD, vă asigurăm de tot respectul şi preţuirea noastră!”

Marius Budăi, ministrul Muncii.

 

Sebastian Lăzăroiu a ocupat funcția de ministru al Muncii în Guvernul Boc, în perioada 3 iunie 2011 – 19 septembrie 2011. Anterior a mai fost consilier prezidențial la Departamentul Planificare și Analiză Politică al Administrației Prezidențiale.


Marius Budăi se află la al doilea mandat de ministru.