Un fost mijlocaș la FC Botoșani aduce acuzații: A fost sclavie în Liga 1

Marius Croitoru (35 de ani) e unul dintre veteranii Ligii 1, dar nu se gândește la retragere, pentru că se simte foarte bine din punct de vedere fizic. El a jucat doar 14 meciuri pentru ACS Poli Timișoara în acest sezon (11 în campionat, două în Cupa României și unul în Cupa Ligii), din cauza unui conflict cu fostul antrenor al bănățenilor, Florin Marin. Croitoru a vorbit cu cărțile pe față despre criza din fotbalul românesc într-un interviu pentru AFAN.  

 

Mai rezistați? Mai rezistă ACS Poli?
Eu sper să reziste în Liga a doua, că de rămas în prima ligă e greu, nu depindem doar de noi, ci și de jocul rezultatelor. De crezut, eu cred, atât timp cât mai sunt șanse matematice, dar e dificil, pentru că nici jocul nostru nu ne dă speranțe foarte mari.
Financiar mai rezistați?
S-au adunat multe luni de neplată. Domnul primar ne-a promis că ne luăm toți banii. Să dea Dumnezeu să aibă puterea să se țină de cuvânt.
De cât timp sunteți neplătiți?
Februarie, martie, aprilie și mai.
Cei mai tineri ce fac? Se împrumută?
Împrumutul e cel mai bun salariu. Altfel n-ai cum să reziști. Și nu numai la noi se întâmplă asta. Sunt jucători care au mari probleme. E o stare de fapt în România, ca împrumutul să devină salariu lunar.
Atmosfera cum e în lot?
Cum se vede și pe teren. S-a pornit prost din iarnă, un cantonament făcut cu 14 jucători, dintre care patru copii. Acum, au fost jucători care nu au avut decența să stea până la final. Au dezertat, din cauza situației de la club. Nu puteau să mai stea 3-4 etape? Dacă tot au vrut să plece, de ce nu au făcut-o acum două luni sau trei luni? Pe de altă parte, mă pun și în locul lor și îmi dau seama că le era foarte greu fără bani, într-o țară străină. Mă rog, ideea e că noi nu am fi fost aici dacă se păstra lotul din tur și dacă se făcea o pregătire bună în iarnă.
V-ați gândit la o formă de protest?
Nu, pentru că noi avem contracte de muncă, putem merge și în instanțele civile, și în cele sportive. Este dreptul nostru, așa cum a făcut-o și Zicu și a câștigat. Cel puțin din punctul acesta de vedere avem o siguranță. Dar eu am încredere în cuvântul primarului. De-asta nici nu am făcut vreun demers până acum.
Dacă nu se ține de cuvânt?
Atunci e dreptul meu să îmi recuperez banii. Am să merg pe ambele căi. Sunt banii mei, contract făcut de ambele părți, nu i-a obligat nimeni să semneze, nu m-a obligat nimeni. Eu mi-am sacrificat familia, copiii, i-am adus de la Botoșani aici la școală.
Crezi că se va schimba ceva în favoarea jucătorilor în viitorul apropiat?
Nu. Atât timp cât 75-80% din bugetele cluburilor din Liga 1 sunt susținute de banii din drepturile tv, nu văd un viitor. Probabil se va sparge buba și cu drepturile astea tv… Se va sparge, pentru că spectacolul e de așa natură, încât lumea nu prea se mai uită la televizor. Va fi un recul din punctul ăsta de vedere. Se va ajunge ca fotbaliștii să meargă ziua la muncă, la patron, iar seara vor veni să joace fotbal!
Ce ar trebui făcut urgent pentru jucători?
Un fond la LPF din banii pentru drepturile tv, din care să fie plătiți jucătorii de la cluburile cu probleme. Păi AFAN a propus asta, FRF și LPF au zis că sunt de acord și, când să pună în practică, nu au mai făcut nimic, la presiunea cluburilor…
Păi da, pe ei cine-i alege? Înseamnă că nu vor o însănătoșire a fotbalului. Dacă ar fi vrut, ar fi făcut. Pentru arbitri, opresc baremul la Ligă, dar pentru jucători, care își dau viața pe teren… Uite, Ekeng a murit pe teren… Avem familii, avem copii, avem părinți, obligații. Un fotbalist poate ține 7-8 persoane în spate. La noi de ce nu se gândesc?
Când veniți voi la conducere, ce veți schimba?
Crezi că sistemul ne acceptă pe noi să venim să schimbăm? Eu am văzut acum timpuri noi cu oameni vechi. Atunci, ce schimbare vrei? Se schimbă unul cu altul. Tot cu oameni din sistem. E greu să schimbi ceva în România și mai ales în sport. Ieși campion și te desființezi. Banii din Liga Campionilor dispar.

“Cum se desființează un club care ia 15-20 de milioane?”
Asta e problema, o parte din banii veniți de la UEFA trebuiau să rămână în fotbal pentru a fi reinvestiți.
Eu  nu pot să cred că un club care ia 15-20 de milioane se poate desființa într-un an. În străinătate, la început de an, trebuie să prezinți garanții.

Și la noi se prezintă bugetul la început de sezon.
Ce buget? Păi și cum ajung cluburi după trei luni de la începerea campionatului să nu mai aibă bani să își plătească jucătorii? Ca fotbalist, cică ai niște drepturi, dar, de fapt, ele nu există!

Cum ați resimțit treaba cu insolvența?
Sclavie! Sclavie! Sunt fotbaliști care au avut decizii irevocabile și nu au luat niciun ban, pentru că a intrat clubul în insolvență. Nu pot să cred așa ceva, că la o oră de la decizia comisiei clubul intră în insolvență.

CITEȘTE: Marius Croitoru își ia ADIO de la FC Botoșani: Nimeni nu este de neînlocuit!