Un fost internațional român dă de pământ cu Croitoru: Mă mir că mai ești prin prima ligă în condițiile astea

FC Botoșani nu a câștigat niciun meci în primele patru runde ale noului sezon, iar fanii și-au pierdut răbdarea cu Marius Croitoru.

 

„Demisia” a fost sloganul favorit în finalul disputei cu FCU Craiova, potrivit realitateasportivă.ro

 

Basarab Panduru îi înțelege pe fanii moldoveni.

 

„Trebuie să fiu foarte corect, situația lui Croitoru nu e cea mai normală. Dar a acceptat-o! E complicată ai ales pentru el, un antrenor care nu poate să stea jos. El are o singură victorie în ultimele 21 de meciuri, parcă. Mi se pare din cale afară de mult. Mă mir că mai ești prin prima ligă în condițiile astea.

 

Croitoru era acum doi ani pe cai mari, pe niște cai chiar foarte mari, acum abia dacă mai călărește un ponei. Mai trebuie să vină și alții, să îi vedem și pe ei. E prea mult! Repet, chiar dacă situația lui e dificilă”,

a spus Basarab Panduru, citat de gsp.ro.

 

 

Din informațiile Gazetei, Valeriu Iftime a luat în calcul îndepărtarea lui Marius Croitoru încă din urmă cu două săptămâni. Între timp, FC Botoșani a obținut o remiză în Giulești, scor 2-2, și a fost învinsă de FCU Craiova, scor 0-1.