Un elev de la Liceul de Artă Botoșani a uimit lumea la ”Românii au talent” interpretând două piese celebre Queen la pian: E o poveste ce faci acoloVIDEO & FOTOGALERIE

Încă un botoșănean a ajuns pe scena uneia dintre cele mai populare emisiuni din România. De data aceasta este vorba de un elev al Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”.

 

Cântă la pian de la 5 ani


Potrivit Pro TV, Adrian Mircescu a venit la ”Românii au talent” îndrumat de bunicul său. A început să cânte la pian la vârsta de 5 ani, când a primit cadou un pian de jucărie și astfel și-a descoperit talentul.


Odată cu începerea școlii, s-a înscris la “Liceul de Artă” din Botoșani, la secțiunea pian și astfel și-a dezvoltat talentul. A început să participe la cât mai multe concursuri și olimpiade, câștigând mai mereu premii mari.


De asemenea, tânărul face parte și dintr-un ansamblu de dansuri populare cu care călătorește peste tot în lume. Se mândrește că poate să arate și altor culturi ce tradiții frumoase avem.


Moștenește acest talent de la bunicul său, care a studiat și el în copilărie pianul, iar mai încolo a studiat clarinetul, ajungând să cânte în Fanfara Militară.


”Îmi doresc pe mai departe să continui la Conservator, poate pe secția de jazz”,


 Adrian Mircescu, elev Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”


”Un număr impecabil”


Pe scena de la ”Românii au talent”, Adrian a interpretat melodii de la Queen la pian, uimind publicul și juriul.


“A fost excelent. Nu mă așteptam la o așa alegere. Nu am auzit până acum Queen interpretat la pian atât de bine. E o poveste ce faci acolo. Mă uitam și la mâinile tale. Eu am privilegiul de a-i vedea mâinile de aici, de unde stau eu și a folosit și cotul la un moment dat și tot corpul ca să iasă un număr impecabil cap-coadă. Bravo ție!”,


Mihai Bobonete, membru juriu.


Adrian are 17 ani și este olimpic, iar la Pro TV a avut-o în public și pe mama sa. A combinat la pian două hituri, ”Don't stop me now” și ”Bohemian rapsody”.


”Anii de experiență, de studiu, își spun cuvântul. Se aude impecabil și atunci îți dai seama că omul acela a muncit foarte mult ca să ajungă aici. A fost o surpriză plăcută”,


Andra Măruță, membru juriu.


La final tot juriul și întreg publicul l-au aplaudat în picioare. Patru de ”DA” l-au trimis în runda următoare.