Un domn și o doamnă: Luptă în taină pentru șefia unei instituții de la Botoșani rămasă cu doar cinci angajați

Concursul va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la București, în cursă fiind înscriși doi candidați.

 

Un sucevean vs o botoșăneancă

 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează concurs pentru ocuparea postului de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Botoșani.

 

Reprezentanții ministerului au afișat rezultatele selecției dosarelor, fiind depuse două candidaturi.

 

Numele candidaților a fost și de data aceasta secretizat.

 

Potrivit unor informații neoficiale, la concurs s-ar fi înscris un inginer agronom din Suceava, dar și o botoșăneancă ce a mai participat la diferite concursuri pentru șefia unor instituții de la Botoșani, în special cele din domeniul sanitar.

 

Condițiile de participare la concurs au fost:

 

- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

- studii de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani

 

Doar cinci angajați în instituție

 

Ambii candidați au fost admiși la etapa selecției dosarelor și urmează să susțină proba scrisă pe 14 iunie 2022, la București.

 

Până acum, i-au fost delegate atribuțiile de inspector-șef lui Valerică Bârsan, care însă se pare că nu ar îndeplini condițiile de participare la concurs.

 

O problemă cu care se confruntă această instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii este deficitul de personal. Organigrama prevede opt posturi, însă momentan sunt ocupate doar cinci.