Tragedie la Botoșani: Un copil de 2 ani a murit după ce a căzut într-o fântână

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă după ce un copil de doi ani a murit.

 

Micuţul a căzut într-o fântână, iar medicii veniți la fața locului nu au putut face nimic pentru a-l salva.

 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Flămânzi au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un minor, în vârstă de doi ani, a căzut într-o fântână de pe raza localităţii.

 

Cadrele medicale ajunse la faţa locului nu au putut decât să constate decesul copilului.

 

”Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat împreună cu minorul de doi ani se aflau în curtea locuinţei unei cunoştinţe, din oraşul Flămânzi, împrejurare în care minorul ar fi căzut într-o fântână, care era prevăzută cu ghizdea joasă, accesul putând să se facă de la nivelul solului”, a precizat, potrivit ziare.com, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

 

Oficialul IPJ Botoşani precizează că în acest caz poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.