Un copil mort şi un altul dispărut la incendiul din mahala

 

De ce le-a fost frică mai tare celor care au intervenit sâmbătă după-amiază la incendiul din strada Ion Creangă nu au scăpat. Cel puţin unul dintre cei şase copii ai familiei căreia i-a luat foc casa a pierit în incendiu.
copii morti incendiu Botosani

Este vorba de o fată de 16 ani care a fost găsită moartă chiar în pragul uşii. Ea s-ar fi aflat alături de un frate de numai doi ani, care deocamdată nu a fost găsit de pompieri. La faţa locului s-a produs o hărmălaie generală, zeci de vecini venind în apropierea imobilului, fiind necesară la intervenţia Poliţiei.
MAI MULTE DESPRE INCENDIU:
 Casă din municipiu cu şase copii, în flăcări, un copil n-a fost găsit - FOTOGALERIE