Un copil de 9 ani i-a scos din sărite pe vecini, polițiștii chemați într-un cartier

Deranjați de zgomot, oamenii au sunat la Poliție.

 

În data de 3 noiembrie 2023, în jurul orelor 17:00, în urma unei sesizări primite de la un cetățean cu privire la faptul că un copil tulbură liniștea publică folosind o tobă, o patrulă s-a deplasat pe strada Adrian Adamiu.

 

La fața locului polițiștii locali au identificat un copil de 9 ani care bătea la o tobă improvizată, producând disconfort cetățenilor din zonă. Polițiștii locali i-au identificat părinții, care au fost informați cu privire la respectarea prevederilor Legii 61/1991.

 

În perioada 3 – 6 noiembrie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Botoșani și au întreprins activități în domeniile: asigurarea ordinii și siguranței publice; fluidizarea traficului rutier și pietonal.

 

În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat un număr de 131 persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale au întocmit un număr de 34 procese verbale de constatare a contravențiilor, cuantumul total al amenzilor fiind de 6.800 lei.

 

 Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost : tulburarea liniștii publice, consumul de alcool, apelarea la mila trecătorilor, etc.

 

(foto – depositphtos.com)