Un COPIL de 15 ani a fost „prins” de polițiști, după ce a ieșit la plimbare cu un motoscuter neînregistrat

Polițiștii botoșăneni au depistat minorul miercuri, 19 iulie 2023.

 

Polițiștii de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un tânăr care conducea un motoscuter, deşi nu deţinea permis de conducere.

 

Miercuri, 19 iulie 2023, în jurul orei 16:00, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control, un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control pe raza localității de frontieră Dersca, un motoscuter neînregistrat, condus de un tânăr, cetăţean român.

 

Cu ocazia efectuării verificărilor, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul este minor, având vârsta de 15 ani.

 

În cauză se efectuează cercetări, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.