Un consilier vrea pază privată şi stema oraşului pe afişe culturale

 

Consilierul local din partea Mişcării pentru Botoşani, Eugen Ţurcanu a avut o intervenţie în plenul municipal prin care a solicitat pe de o parte externalizarea serviciului de pază pentru obiectivele aflate în subordinea municipalităţii şi de are se ocupă poliţiştii locali iar pe de altă parte, un mod de promovare comun al evenimentelor culturale iniţiate de instituţiile aflate în subordinea Primăriei Botoşani.

Eugen Ţurcanu a declarat cu privire la paza obiectivelor din municipiu că ar fi necesară demararea unei proceduri de externalizare în condiţiile în care poliţiştii locali nu mai fac faţă şi nici nu sunt acreditaţi prin lege să facă acest lucru. „Aş face o propunere să solicităm unităţilor subordonate Consiliului Local şi Primăriei un necesar de pază pentru că eu lucrez cu Poliţia Locală şi am multe obiective sub pază şi agenţii nu fac faţă şi nici nu sunt acreditaţi de lege să facă pază. Aş propune să centralizăm necesarul la toate instituţiile şi să cerem un pachet de oferte de la mai multe firme din oraş iar cel care are cea mai mică ofertă să se ocupe de paza la toate unităţile subordonate CL, este o sugestie”, a declarat consilierul Eugen Ţurcanu.Primarul Ovidiu Portariuc i-a răspuns că această intenţie a fost deja anunţată de actuala structură de conducere a Primăriei mai ales pentru ca, poliţiştii locali să fie angrenaţi mai mult în activităţi de patrulare.
De asemenea, consilierul local Eugen Ţurcanu a avut o nemulţumire şi cu privire la modul în care îşi promovează evenimentele instituţiile culturale din subordinea municipalităţii sugerând ca toate aceste unităţi să ajungă la o formulă comună în acest sens. „Remarc că prin oraş pe diferiţi stâlpi sau pe diverse spaţii instituţiile de cultură precizează într-un colţ, unii scriu CL, alţii scriu CL Botoşani, alţii municipiul Botoşani, alţii Primăria municipiului Botoşani. Aş solicita o discuţie cu conducerea acestor unităţi să încerce să găsească o strategie comună de promovare pentru că fiecare îşi lipeşte materialele pe unde apucă şi aş dori ca afişele să cuprindă stema municipiului Botoşani şi o formulă comună în ceea ce priveşte instituţia pe care le finanţează”, a mai spus Eugen Ţurcanu.
CITEŞTE:
 Atac la Huncă în CL cu bani ceruţi de cadre didactice pentru auxiliare şi fonduri