Un consilier județean a avut o revelație : Rolul CJ este să-i pedepsim pe cetățenii județului

Un ales de la județ pe listele USL din 2012 a intervenit în ședința de Consiliu Județean cu repartizarea sumelor pentru drumuri și echilibrare și a spus că mai bine de jumătate din populația județului este pedepsită.

 

De ce?
Am analizat și eu această repartizare, sunt întru totul de acord cu ce a spus colegul meu Ciuștea și îmi pun o întrebare: dacă rolul nostru, rolul CJ este să-i pedepsim pe cetățenii județului Botoșani. Pentru că prin acest mod, jumătate din cetățenii județului Botoșani sunt pedepsiți de către noi, cei din CJ. și fie vorba între noi, dle președinte, cei pedepsiți în anul 2012 au votat masiv USL-ul deci și pe dv.”, a declarat consilierul județean, Gheorghe Vâzdoagă.
Social democratul a dat de înțeles că din repartizarea făcută de CJ Botoșani au fost favorizate administrațiile publice locale conduse de liberali, în detrimentul celor care au în frunte PSD-iști.
”Noi am discutat și niște principii, că nu suntem aici aleși de oameni să ne batem joc de populația județului Botoșani. Eu cred că ar trebui să fiu foarte mulțumit pentru că din datele prezentate de dv. și în care, v-am spus și în septembrie, nu am încredere, rezultă că PSD are niște primari extraordinari, gospodari, oameni înclinați spre nevoile populației. Iar PNL-ul din contră. Pentru că dacă vedeți și nu cred că este o întâmplare, pentru că dacă vedeți, toate drumurile proaste și foarte proaste sunt la PNL”, a adăugat Gheorghe Vâzdoagă.
Asta în timp, a mai completat consilierul județean, drumurile medii și bune sunt la primării PSD. (G.E.)
 

VEZI ȘI: ACUM : CJ-ul împarte miliardele la primării cu sală aproape goală și participant surpriză – FOTOGALERIE