Cu mai puţin de două luni înainte de startul campaniei electorale pentru alegerile locale unul dintre pretendenţii de la municipiul Botoşani a strâns deja aproape jumătate din semnăturile necesare depunerii candidaturii.
Marius Buliga intenţionează să intre ca independent în cursa pentru un mandat de consilier local şi are nevoie de susţinerea a 1.100 de botoşăneni. Până acum a colectat 500 de semnături, însă nu personal, ci prin intermediul unor cunoscuţi. El are o propunere pentru botoşăneni, pe care o consideră inedită.
„Vreau să fiu reprezentantul lor în Consiliul Local timp de patru ani, iar apoi, cu experienţa câştigată, să candidez pentru funcţia de primar şi să fiu primar lor”,
Marius Buliga, viceprimar.
Acesta recunoaşte că, deocamdată, nu a acumulat încă experienţa necesară pentru a ocupa funcţia de edil şef, însă este convins că ar fi sută la sută pregătit după încă un mandat de consilier local.
Marius Buliga a ieşit consilier local pe lista Mişcării pentru Botoşani, din partea PDL, iar în 2014 s-a declarat independent profitând de OUG 55 care permitea aleşilor locali să schimbe partidul fără să îşi piardă mandatul. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Candidatul independent din Primărie: Oamenii s-au săturat de partide politice