Un botoşănean va construi cu Gabriela Firea un centru pentru nevăzători

Instituţia va fi amenajată la Bucureşti iar proiectul se adresează în special persoanelor care îşi pierd vederea la vârsta adultă.

 

Botoşăneanul Tudorel Tupiluş, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, va primi sprijinul Primăriei Bucureşti, condusă de Gabriela Firea, pentru a construi un centru pentru cei peste 100.000 de nevăzători din ţară.

„Vreau să va asigur de tot sprijinul meu şi de tot sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Persoanele nevăzătoare sunt în atenţia noastră, aşa cum sunt toate persoanele cu dizabilităţi din Capitală. Astfel, doresc ca împreună să identificăm cele mai bune soluţii pentru a le sprijini. Referitor la solicitare, este necesar în primul rând să identificăm soluţiile legale pentru finalizarea construcţiei acestui centru pentru nevăzători”, a declarat Gabriela Firea.

 

Viitorul centru pentru persoanele nevăzătoare se adresează în special celor care îşi pierd vederea la vârstă adultă. Procesul de reabilitare presupune recuperarea psihologică, readaptarea la mediul înconjurător, la instrumentele şi echipamentele de lucru specifice, refacerea deprinderilor de viaţă cotidiană, adesea chiar recalificarea profesională, potrivit jurnaliștilor de la Ziarul Evenimentul.


Proiectul Centrului Social şi de Reabilitare presupune servicii corespunzătoare tuturor etapelor reabilitării. În prezent, aceste servicii nu sunt oferite de nicio altă instituţie din România.

„Mă bucură enorm faptul că botoşăneanul nostru, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupiluş, a obţinut sprijinul Primarului General al Capitalei Gabriela Firea, pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii atât de generos, de care vor beneficia cei peste 100.000 de nevăzători din România. Personal am solicitat ministrului Muncii, Claudia Ana Costea, sprijin pentru rezolvarea acestei situaţii, răspunsul însă a fost unul «tehnocrat»”, a declarat şi senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, fosta colegă de bancă din Senatul României a actualei primăriţe generale.

 

Vezi și: Aplicaţie minune prin care nevăzătorii botoşăneni vor accesa ştiri în timp real pe telefon şi tabletă