Un botoșănean și-a făcut mașina praf după ce a izbit violent un copac - FOTOGALERIE

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure și s-a izbit de un copac.

 

Șoferul a reușit să iasă singur din mașină


S-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Vârfu Câmpului. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 01:00.


La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.


În autovehicul se afla doar șoferul, care a reușit să iasă până la sosirea pompierilor.


Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.


Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autovehiculului.


Cazul a rămas în atenția Poliției.

 

Recomandări


Pentru a preveni astfel de evenimente, cadrele MAI recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.