Un botoșănean mort de beat și-a înjunghiat propria soție

Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de peste 30 de zile.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului T.P., în vârstă de 56 de ani, din oraşul Flămânzi, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de  „violenţă în familie sub forma tentativei de omor”.

 

S-a reţinut că, în ziua de 14 decembrie 2021, în jurul orei 19.20, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de alcool şi al unor relaţii conjugale tensionate, inculpatul i-a aplicat soţiei sale, persoana vătămată T.E.D., o lovitură de cuţit în zona abdominală, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,

Au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store