Elsaco Electronic reabilitează rețeaua de termoficare din Constanța, contract cu o valoare de peste 100 de milioane de lei

Elsaco Electronic a semnat, cu Primăria Municipiului Constanța, contractul “Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din municipiul Constanța - Etapa I”.

 

Contractul menționat a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise, companiei Elsaco Electronic. Valoarea contractului este de 103.150.000 lei fără TVA, iar termenul de execuție, 24 de luni. Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

 

În această etapă se vor reabilita 21.605 km de traseu aparținând magistralei I, precum și breteaua de legătură dintre cele două magistrale.

 

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea eficienței energetice a sistemului de termoficare la nivelul municipiului Constanța prin reducerea pierderilor de energie termică în rețelele termice primare.

 

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt: creșterea lungimii rețelelor termice primare reabilitate cu 43.210 km rețea termică primară reabilitată (21.605 km traseu), reducerea pierderilor de energie termică în rețelele de transport cu 42.311 Gcal/an (177,15 TJ/an), reducerea emisiilor poluante produse de sistemul de încălzire urbană din municipiul Constanța ca urmare a investiției realizate în cadrul prezentului proiect.

 

Infrastructura termică modernă, realizată cu cele mai bune echipamente din domeniu, cu sisteme de detecție a pierderilor și sisteme de monitorizare și control înseamnă un sistem eficient energetic, cu pierderi mici și emisii poluante reduse. Astfel, populația beneficiază de servicii de calitate, asigurate prin intermediul unui sistem eficient. Elsaco oferă garanția unui partener serios și responsabil, având o experiență de peste 27 de ani, capabil să ofere soluții complete pentru orice tip de proiect energetic, hidro-edilitar, irigații, automatizări și SCADA.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store