Un botoșănean abandonat de părinți a ajuns om de afaceri în Caraibe

Un tânăr din Botoşani a ajuns om de afaceri în Insulele Caraibe.

 

Iulian a devenit Julian

Iulian Pop (sau Julian, pentru vorbitorii de engleză și pentru turișri), un tânăr botoșănean de 35 de ani, abandonat de părinți chiar la naștere și crescut prin orfelinate, a devenit om de afaceri în Insulele Caraibe.

 

Iulian trăiește în Saint Martin, o insulă franco-olandeză din paradisul Caraibelor, fiind una dintre cele mai râvnite locuri de vacanțe din lume, cu o climă tropicală și tradițiii caraibiene la care concetățenii săi, de multe ori, nu pot decât visa.

 

Julian a plecat din România acum 17 ani, când se numea Iulian Pop. Acum are propriile afaceri în luxoasa insulă și vinde excursii de vis, prin agenția sa de turism.

 

Are clienți din toată lumea, dar mai ales din Statele Unite

 

Acestora le vinde un anumit tip de excursii de vis, prin conceptul time-share. Și asta în condițiile în care firma sa deține sute de proprietăți de vacanță în toată lumea.

 

Iulian a primit nimic din partea vieții, mai ales că a crescut în casele de copii ale anilor ’90, fără să-și cunoască părinții, și a suferit mult din cauza nedreptăților și a etichetelor puse din partea societății.

 

Acum, tot ce are a fost realizat prin muncă, ambiție și vise urmate. Nimeni nu-i dădea vreo șansă, dar nu s-a lăsat bătut.

 

A devenit voluntar la Medical Mission, aceea organizație umanitară din Statele Unite, venită la Botoșani ani la rând pentru a oferi consultații gratuite. Alături de ei a învățat limba engleză. Mai apoi a urmat cursurile facultății de litere din Iași. Apoi în Saint Martin, Iulian a ajuns să vorbească cursiv pe lângă engleză și franceza, spaniola sau italiana.

 

Șansă nesperată pentru orfanul din Botoșani

 

 

Cunoașterea limbilor străine, dar și cu o cultură generală bogată, Iulian Pop, orfanul din Botoșani, a primit o șansă nesperată, scriu cei de la Libertatea. A fost selecționat pentru a lucra pe un vas de croazieră, care se îndrepta către Caraibe.

 

Odată ajuns în Saint Martin s-a trezit într-o lume cu totul nouă. A sesizat șansa și a reușit să se adapteze rapid. Acolo a început să muncească de jos. A spălat vase și a fost barman. A învățat totul pentru a reuși să supraviețuiască și să-și facă un rost.

 

„În Caraibe, spre deosebire de România există o egalitate de șanse, iar cel care muncește chiar reușește”, spune Iulian, pentru sursa citată.

 

Cu toate acestea, Iulian nu a uitat de unde a plecat și este foarte atașat de țara sa natală, România. Vine anual pentru a-și vizita mătușa, singura rudă pe care o cunoaște.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store