Forfotă mare luni după-amiază, 18 ianuarie 2016, la aeroportul Otopeni, căci concurenţii de la „Ferma vedetelor” şi-au “luat zborul” către Cipru, ţara în care se va filma cel de-al doilea sezon al emisiunii, scrie Click.
Îngândurate, obosite şi cu teamă de necunoscut. Aşa au plecat luni în Cipru VIP-urile care se vor speti trei luni la “Ferma vedetelor” (PRO TV), sub comanda celebrului nea Raţă. Alături de cei din echipa emisiunii au ajuns la aeroport, cu câte un bagaj de maximum 15 kg, solista de muzică pop Sorana ex-A.S.I.A (32 de ani), actriţa Lili Sandu (36 de ani), cântăreaţa Maria Constantin (27 de ani), alături de soţul ei, afaceristul Marcel Toader (51 de ani). Din grupul masculin au mai venit luptătorul K1 Benny Adegbuyi (30 de ani) şi actorul Paul Ipate (30 de ani), iubitul lui Jojo (Cătălina Grama), care l-a şi condus la aeroport. Ceilalţi concurenţi, Viorel Sipoş (39 de ani) de la 3rei Sud Est, cântăreaţa de muzică populară Saveta Bogdan (69 de ani), solista Ami (26 de ani), Anda Ghiţă (46 de ani), ex- MasterChef, vedeta de televiziune Mircea N. Stoian (48 de ani) şi actorul din Botoșani Octavian Strunilă (34 de ani) au ajuns şi ei pe meleaguri cipriote. CITEȘTE: Stiven de la Botoșani și problemele cu multe zerouri de la întreținere: AFLĂ ce business-uri mai face