Accident mai puțin obișnuit în care a fost implicat un bărbat din Botoșani.
Acesta a căzut victimă unui accident rutier pentru că s-a întins pe bancheta din spate a propriului autoturism. Se simţea rău şi l-a lăsat la volan pe un prieten, scrie Ziarul de Iași.
La începutul lunii iulie 2020, botoşăneanul şi-a adus un cuplu de prieteni la Iaşi, întrucât soţia lui Dumitru Botoşineanu era programată pentru efectuarea unor analize medicale. Ulterior, cei trei au mers în complexul Iulius Mall, iar în jurul orei 18.00 au decis să se întoarcă la Botoşani. T.S. s-a urcat pe bancheta din spate şi s-a culcat, deoarece nu se simţea bine.
La volan s-a aşezat Botoşineanu, deşi acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a condus destul de prudent, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul. În Borşa, unde autoturismul Rover 75 a intrat cu aproximativ 60 km/h, în faţa maşinii a apărut un câine. Botoşineanu a virat stânga pentru a-l evita, apoi dreapta pentru a reveni pe banda sa, intrând însă în coliziune cu un cap de pod. Şoferul şi soţia sa au fost răniţi uşor, pentru că purtau centura de siguranţă. T.S. a fost însă grav rănit, fiind internat la spitalul „Sf. Spiridon” în comă de gradul III. A fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie, unde a decedat, o lună mai târziu.
Botoşineanu a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis şi ucidere din culpă. Şi-a recunoscut faptele şi a colaborat cu organele judiciare, aspecte care au cântărit în decizia finală.
Lipsa antecedentelor penale, vârsta de doar 35 de ani şi faptul că era era integrat social şi profesional, i-a determinat pe magistraţii Judecătoriei să aprecieze că o pedeapsă cu suspendare este suficientă pentru îndreptare. El a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, interzicându-i-se totodată să conducă autovehicule timp de doi ani. Aceasta, în eventualitatea în care avea de gând să încerce obţinerea unui permis de conducere. Sentinţa nu este definitivă, întrucât rudele celui decedat au declarat apel. Acesta urmează să fie judecat la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor.