Bărbatul ar fi încercat să se sinucidă, văzând însă că i se face rău, a sunat un prieten și i-a cerut ajutorul.
El a fost internat în stare gravă la Terapie Intensivă.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani din județul Botoșani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după ce a încercat să se sinucidă înghițind o cantitate considerabilă de formol. Se pare că acesta a încercat să-și ia zilele după ce femeia cu care era împreună de aproape zece ani l-a anunțat că relația lor a luat sfârșit, scrie Obiectiv de Suceava.
Când a văzut că se simte rău, bărbatul și-a anunțat un prieten și i-a spus ce a făcut, cerându-i ajutorul. Un echipaj al Ambulanței l-a preluat și l-a transportat la unitatea spitalicească suceveană, starea pacientului deteriorându-se din ce în ce mai tare.
După o evaluare a medicilor urgentiști, acesta a fost diagnosticat cu intoxicație cu formol și a fost internat în stare foarte gravă la secția de Terapie Intensivă.
Personalul medical care îl îngrijește este destul de reticent în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a bărbatului.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care bărbatul de 47 de ani din Botoșani a încercat să se sinucidă cu formol.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL: