Bărbatul a fost plecat mai mulţi ani în Anglia şi s-a întors recent în ţară.
Un bărbat care era dat în urmărire generală de mai bine de trei ani de zile, fiind condamnat definitiv pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost prins, miercuri, la Șcheia, într-o casă din comunitatea locală de romi. Florin Vasile Pleșca, din Frătăuții Noi, a fost plecat mulți ani de zile în Anglia și recent a revenit în România, însă nu acasă, la Frătăuți, ci la Șcheia.
În urma exploatării unor informații de către polițiștii de la Secția Rurală Gălănești, miercuri s-a format o echipă operativă, care s-a deplasat la Șcheia, însoțită de luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Florin Vasile Pleșca a fost găsit și ridicat de către polițiști. În aceeași zi el a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani, unde urmează a-și executa pedeapsa.
Având în vedere că era dat în urmărire de mai bine de trei ani, Pleșca era unul dintre cei mai vechi urmăriți general, conform monitorul de Suceava. În privința faptei, bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Judecătoria Rădăuți i-a stabilit o pedeapsă de 11 luni de închisoare, sentința rămânând definitivă la Curtea de Apel Suceava în decembrie 2015.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: